Brașovul se poate lăuda din această vară cu cel mai mare circuit de karting din România și unul care se dorește a fi printre cele mai cochete din Europa.
Lucrările la complexul situat la Prejmer, pe DN 11, km 16, au început la sfârșitul lui 2009 și vor fi gata în luna iulie a acestui an. Noul circuit i-a atras atenția campionului mondial la karting, Marco Ardigo, care a venit la mijlocul acestei săptămâni în România pentru a vedea pe viu cum se prezintă proiectul noului amplasament.
„Nu știu prea multe despre România, dar am venit să văd noul circuit de la Prejmer. La sfârșitul lui iulie am să mă întorc aici să alerg pe el”, a promis italianul, care a început să practice kartingul împreună cu fostul campion mondial de Formula 1, Lewis Hamilton. „Pe Michael Schumacher îl știu de acum doi ani, dar am rămas prieten și cu Hamilton, chiar din 2000, când ne antrenam împreună în karting”, încheie Ardigo.
Circuitul de la Brașov are un număr de 14 viraje (7 la stânga, 7 la dreapta), inclusiv un viraj parabolic de mare viteză și o lungime de 1.250 de metri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER